Departamentul
de transporturi al PSD o felicită și o critică în același timp pe doamna Ministru
al Transporturilor Anca Boagiu. O felicită
pentru că în numai 3 luni a reușit să facă o radiografie completă în ceea ce
privește domeniul rutier și feroviar și a constatat nerealizările guvernelor de
dreapta din România. O critică pentru că nu a prezentat motivele reale
din cauza cărora azi România nu are autostrăzi, nu a explicat de ce construcția
de drumuri naționale a mers lent și cu costuri duble, costuri pe care încă
nimeni nu vrea să le verifice (acele prețuri exorbitante pe metru pătrat de drum
național modernizat și chiar costul de construcție a autostăzilor). Nu a
prezentat motivele pentru care acele contracte în parteneriat public-privat
încheiate în 2004 pentru autostrada București Brașov și centura Bucureștiului nu au fost
continuate și azi, după 6 ani, nu avem nici un contract în locul lor, precum și
de ce nu am absorbit fondurile UE post aderare și am pierdut 500 mil. euro din
fondurile ISPA pe transporturi.
Sigur că,
dacă ar fi prezentat și o strategie financiară de susținere a acestor proiecte,
am fi putut crede că PDL-ul dorește să construiască în România, dar în lipsa acesteia
și a unui Pact politic pentru autostrăzi,
nu ne rămâne decât să ne exprimăm regretul că am asistat la o conferință de
presă prin care se dorește să se vândă iluzii românilor, la fel ca până acum,
și să constatăm disperarea cu care PDL-ul ocupă agenda comunicării publice, o
disperare justificată după jefuirea banului public fără a se vedea ceva în urma
lor.
Oricum trebuie
să constatăm, de asemenea, că nici acum nu avem plăcerea să auzim că Ministrul
Transporturilor începe (nicidecum
nu avem pretenția să auzim că termină) un proiect, ci doar proiectele începute
în guvernarea PSD 2001/2004.
Șef departament Transporturi PSD
Senator, Marius
Sorin BOTA